Brutalism
Este numele generic al unui stil arhitectural care a derivat din modernism, „înflorind” în anii 1950, 1960 și1970. Stilul brutalist a fost în mare parte inspirat de operele arhitectului elvețian Le Corbusier, și în particular de către clădirea Unité d’Habitation din Marseille, respectiv de operele lui Ludwig Mies van der Rohe, importantă figură în mișcarea Bauhaus. Termenul „brutalism” a originat din expresia franceză béton brut adică „beton brut”, adică beton nefinisat. Clădirile brutaliste sunt de obicei realizate în forme ce sunt șocant de geometrice, repetitive, amintind de blocuri de beton armat nefinisat, relevând adeseori textura lemnului folosit la realizareacofrajelor turnării betonului brut.
Edificii:
Mănăstirea La tourette, Le Corbusier
Sugden House, Alison et Peter Smithson
Art and architecture building, Paul Rudolph
Boston City Hall, Gerhardt Kallmann și N. Michael McKinnell
Postmodernism
Postmodernismul este răspunsul unei pleiade impresionante de arhitecţi, extrem de activă cam de pe la 1950 încoace, la formalismul impus de generaţiile anterioare, un formalism ce s-a numit la vremea sa modernism. Acest nou curent a adus o viziune originală şi proaspătă asupra formelor, volumelor, detaliilor unei construcţii. În plus, postmoderniştii au reevaluat posibilităţile de expresie ale spaţiului din jurul clădirii. Teoreticienii noului curent sunt consideraţi Robert Venturi şi Denise Scott, care au publicat o lucrare de referinţă (Learning from Las Vegas) după o analiză atentă a proprietăţilor înşirate de-a lungul Las Vegas Strip. Ei au propus trecerea de la criteriul strict funcţional la cel estetic, răspunzând pe măsură agresivităţii neornamentale ce caracteriza modernismul. La celebra aserţiune lansată de marele modernist Mies van der Rohe, care spunea că “less is more”, Venturi a răspuns cu “less is a bore”. Adică, mai pe româneşte, în loc de “puţin înseamnă mult”, crede că “puţin înseamnă plictisitor”. Supranumit şi neoeclectic, postmodernismul în arhitectură dă valori noi şi readuce pe faţadele clădirilor culoarea, ornamentul, referinţa pur estetică. Adepţii neînduplecaţi ai modernismului l-au numit vulgar, dar opera construită a celor mai importanţi reprezentanţi a validat postmodernismul ca pe un curent cu forţă şi greutate. Ei au reinventat formele sculpturale, ornamentaţia de tip antic, antropomorfismul. Au utilizat materiale capabile să creeze efectul de trompe l’oeil. Au adus în conceptul arhitectural pluralismul şi au utilizat arme precum ironia, paradoxul, contextualismul. Două dintre argumentele cele mai impresionante ale postmodernismului asumat la nivel macro-social sunt Portland Building (proiectată de Michael Graves) şi Sony Building (autor Philip Johnson).
Edificii:
Staatsgalerie Stuttgart, James Stirling
Casa Vanna Venturi, Robert Venturi
Piazza d’Italia, Charles Moore
